Ziua Educației

“Omul poate deveni om numai prin educaţie. El nu e nimic decât ceea ce face educaţia din el.” (Immanuel Kant)

Cu aceste cuvinte în gând, ne-am început ziua alături de elevii clasei a II-a de la Școala Gimnazială “prof. Ion Vișoiu”,  alături de care am sărbătorit Ziua Educației. Cu ajutorul voluntarilor și al doamnei învățătoare, ne-am jucat și am creat povestea iepurașului Urechilă, ce ne-a fost prieten și coleg pe întreg parcursul zilei.

Țopăind și ciulind urechiușele, fiecare dintre copii ne-a mărturisit ce înseamnă educația din perspectiva lor. Am fost plăcut surprinși să aflăm că, pentru ei, educația reprezintă “cei șapte ani de acasă, înțelepciune, corectitudine” și chiar “ceva pentru a trăi”.

Le mulțumim că au fost activi și sperăm să ne revedem curând!